De ce merită
Din vârf se vede tot dintr-o dată: Razimul, Babadagul, satul de la poale și drumul care se pierde spre Jurilovca. Este singurul loc din Dobrogea de unde complexul lagunar se înțelege fără hartă.
Iar cetatea nu este o ruină vagă. Zidurile și turnurile stau în picioare pe aproape tot conturul, așa că se citește limpede cum era organizată — pe unde se intra, de unde se apăra, unde se locuia.
Povestea completă
Cetatea Enisala — numită în documentele vechi și Heracleea — a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, probabil de negustorii genovezi care controlau atunci comerțul pe litoralul de vest al Mării Negre. Nu era o cetate de locuit, ci una de supraveghere: de aici se vedea și se putea închide drumul de apă dinspre mare către lagună, într-o vreme în care Razimul era încă un golf deschis, nu un lac.
Amplasamentul explică totul. Dealul de calcar se ridică singur din câmpie, cu pereți abrupți pe trei laturi, iar din vârf se vede până departe în toate direcțiile. Zidul urmează exact linia stâncii, fără să o corecteze, iar turnurile sunt puse în punctele din care se putea trage de-a lungul zidului. Se mai văd urmele clădirilor dinăuntru, destul cât să-ți dai seama că spațiul era împărțit, nu gol.
După cucerirea otomană de la începutul secolului al XV-lea cetatea a mai fost folosită o vreme și întărită, apoi a fost părăsită. Motivul nu a fost un asediu, ci geografia: gura care lega laguna de mare s-a colmatat, corăbiile n-au mai avut pe unde intra, iar o cetate care păzea un drum care nu mai exista nu mai avea rost. Din acel moment nimeni nu a mai construit peste ea — și tocmai de aceea a ajuns până la noi.
Zidurile au fost consolidate în ultimele decenii, cu intervenții ținute la minimum, ca să rămână vizibilă diferența dintre ce este vechi și ce s-a adăugat.